Abonare la newsletter
Te vom contacta!
nov
5
TREI CONDIŢII PENTRU SCHIMBARE
5. noiembrie 2015 joi
Există trei cerinţe pentru a dezvolta o nouă concepţie de sine. Acestea sunt cheile necesare schimbării direcţiei vieţii. În primul rând, trebuie să doriţi cu adevărat să vă schimbaţi. Trebuie să doriţi cu adevărat să deveniţi complet optimişti faţă de propria persoană şi faţă de posibilităţile pe care le aveţi. Trebuie să aveţi dorinţa intensă, arzătoare, de a fi mai mult decât aţi fost vreodată înainte.
Adesea, oamenii mă întreabă ce să
facă pentru a-i determina pe alţii să se
schimbe. Le reamintesc că punctul de plecare al schimbării, al realizării unui
lucru diferit sau mai bun, este dorinţa - iar dorinţa este întotdeauna
personală. Nu puteţi dori ceva pentru alţii, întocmai cum nu puteţi stabili
scopuri pentru altcineva. Nu
pentru că schimbarea nu ar fi posibilă, ci pentru că este necesară dorinţa din
partea persoanei de la care se aşteaptă schimbarea - sau aceasta nu va avea loc.
Este întocmai ca întrebarea: „De
câţi psihiatri e nevoie pentru a schimba un bec?" La care răspunsul este:
„Numai unul, dar becul trebuie să-si dorească cu adevărat să fie schimbat".
Punctul de pornire al transformării voastre într-o altă persoană, mai bună, este să simţiţi că schimbarea este necesară sau de dorit - sau amândouă.
Schimbarea, scopurile, calitatea noii personalităţi trebuie să fie compatibile cu valorile voastre, cu idealurile şi cu persoana care doriţi cu adevărat să fiţi.
În al doilea rând, trebuie să doriţi sa vă schimbaţi. Mulţi spun că doresc să se schimbe, dar, în sinea lor, nu sunt chiar hotărâţi să renunţe la vechiul mod de viaţă, la vechile asocieri şi la tot ce implică acestea. O persoană ar putea dori să fie sănătoasă, dar s-ar putea să nu vrea să renunţe la ţigară. O altă persoană ar vrea să aibă succes financiar, dar s-ar putea să nu vrea să renunţe la distracţiile din fiecare seară cu prietenii.
Trebuie să fiţi dispuşi să vă eliberaţi de vechea voastră persoană, pentru a deveni una nouă. Trebuie să vreţi să încetaţi să faceţi anumite lucruri, chiar dacă prietenii vă dezaprobă, pentru a începe să faceţi lucruri care sunt compatibile cu noua persoană care sunteţi, trebuie să depăşiţi obstacolul dublu al homeostaziei şi
psihosderozei, cel al zonei de confort şi al gândirii inflexibile.
În al treilea rând, trebuie să fiţi
dispuşi să faceţi eforturi. Trebuie să fiţi dispuşi să perseveraţi un timp îndelungat, chiar fără să vedeţi prea multe rezultate la
început. Ceea ce vă doriţi, este să aduceţi în viaţa voastră o îmbunătăţire pe
termen lung. Au fost necesari mai mulţi ani pentru a deveni persoana care sunteţi.
Trebuie
să fiţi dornici să faceţi eforturi intense, pentru a deveni o persoană
diferită.
nov
4
PROGRAMAREA MINTII PENTRU A AVEA SUCCES
4. noiembrie 2015 miercuri
Datorită propriului concept de sine, deveniţi ceea ce gândiţi în marea majoritate a timpului. Gândurile şi aspiraţiile voastre predominante devin realitate. Lucrurile la care vă gândiţi şi modul în care gândiţi vă vor determina sănătatea, bogăţia şi fericirea în fiecare domeniu al vieţii. Puteţi spune că vreţi ceva cu adevărat în funcţie de cât sunteţi de hotărât să vă disciplinaţi gândirea, concentrându-vă numai asupra lucrului dorit şi nu asupra celor pe care nu le doriţi.
Viaţa voastră de astăzi a fost
creată de gândirea din trecut. Sunteţi acolo unde sunteţi, datorită vouă înşivă. Vă puteţi schimba viitorul în orice moment,
prin preluarea controlului asupra conştientului. Vă puteţi transforma viaţa în
ceva frumos - o experienţă de libertate, bucurie, sănătate, fericire şi prosperitate
- doar dorind asta şi, în acelaşi timp, refuzând să acceptaţi şi să
întreţineţi, în acelaşi timp, orice gânduri contradictorii. Totul depinde de
voi.
Datorită naturii multidimensionale a minţii, vă puteţi re-scrie programul principal, prin bombardarea deliberată a minţii cu o serie de mesaje, alcătuite în mod diferit şi venind din direcţii diferite. Dacă doriţi să vă antrenaţi fizic, veţi face exerciţii care implică întregul corp. Dacă doriţi să vă antrenaţi mental, în mod pozitiv şi sănătos, trebuie să vă asiguraţi că mesajele care intră în mintea voastră sunt în concordanţă cu viaţa ideală pe care doriţi să o aveţi.
Această schimbare a persoanei care sunteţi,
pentru a vă putea bucura de viaţa pe care o doriţi cu adevărat, nu este uşoară. Aţi
avut nevoie de întreaga viaţă ca să ajungeţi acolo unde sunteţi astăzi, cu modul actual de gândire. Ca să vă schimbaţi, vă fi necesar un efort considerabil din partea voastră. Din
fericire, merită
să o faceţi - iar rezultatele pe care le veţi obţine vor fi rapide şi mult mai
mari faţă de efortul depus.
nov
3
CEA MAI MARE AMENINŢARE A VIEŢII
3. noiembrie 2015 marţi
Cea mai mare problemă în viaţa unui om este frica. Frica este cea care ne răpeşte fericirea. Frica este cea care ne determină să ne mulţumim cu mai puţin decât suntem capabili să realizăm. Ea este rădăcina emoţiilor negative, a nefericirii si a problemelor interumane.
Singurul lucru bun despre frică - dacă există ceva bun -este faptul că ea se învaţă şi, din această cauză, te poţi şi „dezvăta" de ea.
Frica de eşec şi frica de a fi respins sunt reacţii de răspuns învăţate,programate în noi, încă înainte de vârsta de şase ani. Aceste frici stabilesc limita superioară şi inferioară a zonei noastre de confort. Datorită lor, la limita inferioară, faceţi îndeajuns de mult ca să nu fiţi criticaţi sau respinşi de alţii şi vă menţineţi confortabil între aceste limite, încât să evitaţi riscul sau eşecul la limita superioară. Odată ce aţi intrat în zona de confort, rămâneţi acolo, încercând să evitaţi orice sentiment de frică sau anxietate. Temerile voastre vă reţin să faceţi, majoritatea lucrurilor de care sunteţi capabili.
Opusul fricii este iubirea - începând cu iubirea de sine, sau stima de sine.
Există o relaţie inversă, sau opusă între respectul de sine şi temerile de toate genurile. Cu cât vă plăceţi mai mult, cu atât vă veţi teme mai puţin de eşec sau de respingere. Cu cât vă plăceţi mai mult, cu atât sunteţi mai dornici să vă asumaţi riscurile care vă vor conduce spre succes şi fericire. Cu cât vă plăceţi mai mult, cu atât sunteţi mai dornici să acţionaţi astfel încât să vă propulsaţi în afara propriei zone de confort, către realizarea scopurilor şi dorinţelor voastre adevărate.
Veţi începe să creşteţi nivelul
respectului de sine şi să vă depăşiţi temerile, prin repetarea continuă a cuvintelor „Mă plac! Mă plac! Mă plac!".
începeţi fiecare zi repetând: „Mă plac!" de 50 până la 100 de ori, până
când cuvintele vă vor pătrunde în subconştient. Curând, veţi vedea şi simţi o
modificare în încrederea pe care o veţi avea în propria persoană, în nivelul vostru de
competenţă şi în relaţiile cu ceilalţi. Veţi începe să vă simţiţi minunat în ceea ce
vă priveşte.