Ceaiul Spica DXN este produs pe baza unei reţete chinezeşti, din cinci plante medicinale: busuioc de câmp, coji de mandarină cu gust exotic, frunze de mentă revigorante, rădăcină dulce şi extract de Ganoderma.

Poate fi consumat atât cald cât şi rece, fiind o băutură revigorantă cu gust exotic.

Ingrediente:

 

Busuioc de câmp (Spica Prunellae), coji de mandarină (Pericarpium Citri reticulatae) mentă de câmp (Herba Menthae), rădăcină dulce (Radix Glicyrrhizae), extract de Ganoderma (Ganoderma lucidum).

Nu conţine conservanţi, coloranţi artificiali, potenţiatori de gust şi aromă, adaosuri de gust și aromă, aditivi, ingrediente de origine animală şi cereale.

Cantitate netă: 20 plicuri x 5 g

 

Ştiaţi că:

• În Asia Ceaiul Spica nu se prepară prin infuzie ci este pus în apa clocotită şi fiert timp de câteva minute? După părerea medicilor chinezi „supa medicală" (în limba chineză: yao-tang) conţine mai multesubstanţe active decât cel preparat prin infuzie.

• Medicii chinezi recomandă consumul ceaiului (medicinal) fără condimentare?

Încercaţi Ceaiul Spica în forma originală, fără condimente!

• Conform unor surse chineze menirea acestui amestec este de eliminare a căldurii acumulate în organism?

 

Busuiocul de câmp

(Prunella vulgaris)

 

 

Busuiocul de câmp este o plantă târâtoare, care creşte pe fâneţe, păşuni, terenuri arabile, care este folosit pe scară largă în medicina tradiţională chineză, iar în fitoterapia europeană este aproape necunoscut.

Figurează şi în farmacopeea vestită a lui Li Shizhen, în Bencao gangmu (1578).

Principalele substanţe nutritive:

 

Triterpene-saponine, steroli (ex. ecdizoni), flavonoizi, tanini, oligozaharide.

Efecte principale:

 

Este folosit, în primul rând pentru prevenirea bolilor infecţioase, în tratarea infecţiilor şi inflamaţiilor căilor bucale (inflamaţia gingiei), în tratamentul adjuvant în cazul bolilor tumorale (în baza efectului de imunomodulator), în tratarea inflamaţiilor cutanate şi pentru spălarea inflamaţiilor în jurul ochilor.

Doza zilnică recomandată: 6-15 g

 

Mandarina

(Citrus reticulata)

 

 

Diferitele soiuri de citrice sunt cultivate pentru fructele lor. Multe soiuri de citrice sunt denumite mandarină (ex. Citrus reticulata, Citrus tangerine, Citrus clementina etc.), dar Farmacopeea europeană produce uleiul esenţial din fructul proaspăt al Citrusului reticulata, prin presare la rece.

Mandarina este originară din China de Sud şi Filipine, aici se găseşte şi ca floră spontană, de aici s-a răspândit în ţările sudice ale Europei începând din secolul XVIII. (Italia, Grecia, Spania, etc.), pe continentul America şi în unele ţări ale Americii de Nord, unde este cultivată pe plantaţii mari.

Principalele substanţe active:

 

Valoarea nutritivă a citricelor constă în principal în fibre, vitamine (în primul rând în vitamina C, cu efect antioxidant, anticarcinogen şi antistres), acid galic, minerale şi flavonoizi.

În coaja fructelor se găsesc uleiuri esenţiale în procent de 0,2-0,5%, (65,0-75,0% limonen şi 16,0-22,0% gama terpinen), substanţe amare, flavonoizi, cumarini (aceşti ultimi compuşi lipsesc din uleiurile produse prin distilare cu apă, prezenţa acestora este caracteristică uleiurilor presate la rece).

Efectele principale (coaja fructului):

 

În medicina chineză tradiţională în locul fructului şi uleiului esenţial se foloseşte mai mult coaja mandarinelor.

Denumirea cojii verzi, necoapte este qing-pi, cea galbenă, deja coaptă se numeşte chen-pi. Prima se foloseşte mai mult pentru protecţia ficatului, iar cea de a doua pentru protecţia splinei şi ca laxativ (în Ceaiul Spica se găseşte coaja mandarinei coapte). Pe lângă efectele de mai sus sunt cunoscute şi efectele

de stimulare a digestiei, antiinflamator şi expectorant.

Doza zilnică recomandată:

3-9 coji de fructe.

Menta de câmp

(Mentha arvensis)

 

 

Menta de câmp creşte în flora spontană din ţara noastră, în China şi Japonia, iar în Canada trăieşte o altă variantă a acestei specii. În zona temperat continentală se cultivă în cantităţi mari, fiind o plantă medicinală folosită în primul rând pentru producerea uleiurilor esenţiale şi a mentolului. Are o înălţime medie de 20-40 cm (mai rar 80 de cm), iar ca aspect seamănă cu celelalte soiuri de mentă, are flori de culoare violet, preferă mai mult zonele umede.

Primele referiri din China s-au făcut în secolul V. de către Lei Xiao în opera sa: Leigong baozhilun, adică Cugetările lui moş Lei despre prepararea plantelor medicinale.

Principalele substanţe nutritive:

 

1-3% uleiuri volatile (cca. 80% mentol, mentonă, acetat de mentil), precum şi substanțe tanante şi flavonoizi.

 

Efectele principale:

antimicrobian

antispasmodic

laxativ

antiinflamator

anestezic local

 În medicina populară folosirea ei este identică cu cea a mentei piperate, deoarece separarea diferitelor specii nu s-a reuşit întotdeauna.

În terapia de astăzi este utilizată în produsele alimentare şi sub formă de medicamente galenice (tablete, picături) pentru tratamentul unor boli: tulburări digestive, sindromul de intestin iritabil, bolile vezicii biliare.

Pentru uz extern: unguente pentru uşurarea respiraţiei, pentru calmarea durerilor reumatice, a durerilor de cap, ca şi componente ale preparatelor pentru fricţiuni şi împachetări, precum şi preparatele utile pentru tratarea bolilor dentare şi ale cavităţii bucale. Se mai foloseşte pentru inhalaţii în cazul răcelilor şi a bolilor respiratorii.

Lemn dulce chinezesc

(Glycyrrhiza uralensis)

 

 

Lemnul dulce chinezesc este o rădăcină dulce cunoscută şi în ţara noastră, fiind înrudită cu lemnul dulce din Asia.

 

În China şi Japonia creşte şi în flora spontană. În Mongolia Interioară este cultivat în cantități mari, este o plantă erbacee. În medicina tradiţională chineză sunt folosite rizomul şi crenguţele de 20-22 cm lungime şi 1-1,5 cm grosime.

 

Importanţa acestei plante este subliniată şi de faptul că aceasta se regăseşte atât în Farmacopeea chineză editată în anul 2000, cât şi în Farmacopeea japoneză, ediţia XV.

Principalele substanţe nutritive:

 

Saponine triterpenice (cea mai importantă este glicirizina cu un gust dulce, pe lângă aceasta se mai găsesc acid licviricin, glabrolid, derivate din acid gliciretinic, uralsaponină A şi B) flavonoizi şi polizaharide (dintre acestea unele având şi efect imunomodulator).

Efectele principale:

 

antiinflamator

inhibator al formării ulcerelor, ajutând la vindecarea acestora

expectorant

imunostimulator antiviral (faţă de viruşii Herpes simplex şi Herpes zooster)

Doza zilnică recomandată: 5-15 g. rizomi şi crenguţe sau 200-800 mg glicirizină, respectiv cantitatea de extract echivalent cu acestea (WHOmonografie).

Atenţie!

 

În cazul bolilor de ciroză hepatică, tensiune arterială crescută şi boli renale grave, precum şi în cazul gravidelor este contraindicată folosirea.

În cazul extractului de rădăcină dulce fără glicirizină nu au fost sesizate efecte secundare. Conform dozelor recomandate de monografia WHO, drogurile sau preparatele similare nu pot fi folosite mai mult de 4-6 săptămâni.

 

 

Comandați Ceai Spica din Magazinul nostru online!